Pornind de la întrebarea: „Ce este viața?”… niciodată nu putem ști cu adevărat până nu ajungem la marginea prăpastiei.

Atunci ne dăm seama de importanța ei și cum să apreciem lucrurile mărunte care ne aduc fericire.

Nimic nu este întâmplător în viață, dar pentru mine acest diagnostic a fost și ca o binecuvântare.

Știu că poate suna ireal, dar în vremurile acestea toată lumea aleargă după ceva și uităm să ne mai conectăm cu noi, cu natura, cu cei dragi, cu ce contează cu adevărat pentru fiecare.

Trebuie doar să învățăm să ne bucurăm din plin de tot ce ne poate oferi viața.

Revenind la momentul în care am aflat diagnosticul, am simțit cum totul pentru mine s-a oprit. Timp de două săptămâni am fost în stare de șoc și nimic nu părea să mă scoată din acea stare, până când, într-o zi, am simțit din nou bucurie și am găsit motivul pentru care vreau să lupt, să trec prin orice, atâta timp cât la final să fiu bine.

Mi-am întipărit bine în minte acest scop și nimic nu a fost mai puternic decât dorința mea de a mă vindeca. Starea interioară contează foarte mult, să vezi întotdeauna partea plină a paharului.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, al familiei și nu în ultimul rând al meu, am reușit să îmi îndeplinesc scopul. Drumul nu a fost ușor, dar am învățat să fiu mult mai prezentă în viața mea, să fiu recunoscătoare și să apreciez această binecuvântare – și anume: Viața. Cheers to life!